ANSVSA a aplicat amenzi în valoare de aproape 260.000 de lei în urma unei ample acțiuni de control desfășurate în unitățile care prepară și comercializează produse alimentare în incinta benzinăriilor. Inspectorii au identificat mai multe abateri privind respectarea normelor sanitar-veterinare și de siguranță alimentară, iar verificările vor continua la nivel național.
În perioada 15–29 iunie 2026, inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au verificat 445 de unități din benzinării în care sunt preparate și comercializate alimente destinate consumatorilor.
În urma controalelor au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 258.800 de lei, precum și 34 de avertismente. Totodată, autoritățile au dispus retragerea și dirijarea către neutralizare a 36,54 kilograme de produse de patiserie congelate, evaluate la 2.507 lei.
Acțiunea de control a vizat atât condițiile de preparare și comercializare a alimentelor, cât și respectarea obligațiilor privind colectarea, depozitarea și neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, precum și gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea unităților.
În timpul verificărilor, inspectorii au constatat mai multe neconformități. Printre cele mai frecvente s-au numărat prepararea de sandvișuri în unități care nu dețineau aprobare sanitar-veterinară, lipsa spațiilor frigorifice destinate depozitării subproduselor de origine animală, recipiente neidentificate sau marcate necorespunzător pentru colectarea acestora, precum și grafice de temperatură neactualizate.
De asemenea, au fost constatate deficiențe privind etichetarea și depozitarea alimentelor, existența unor pavimente deteriorate în spațiile de depozitare, lipsa instruirii personalului și programe de autocontrol realizate incomplet.
„Pentru foarte mulți români, benzinăria a devenit un loc obișnuit de unde își cumpără o cafea, un sandviș sau un produs de patiserie. Regulile de igienă și de siguranță a alimentelor sunt însă aceleași ca în orice altă unitate alimentară, iar acolo unde nu au fost respectate, inspectorii noștri au aplicat sancțiuni”, a declarat dr. Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA.
Reprezentanții instituției au precizat că acțiunea de control continuă la nivel național, în scopul verificării respectării normelor privind siguranța alimentelor și protejarea sănătății consumatorilor.
Totodată, ANSVSA recomandă consumatorilor să sesizeze orice suspiciune privind siguranța produselor alimentare prin intermediul Call Center-ului instituției sau prin e-mail.














