NoutatiStiri Generale

Miercurea Neagră a Agriculturii Europene – Semnalul de alarmă al fermierilor în fața reducerii bugetului PAC

Bruxelles, 17 iulie 2025 – O zi cu rezonanță istorică pentru agricultura europeană. Sub titlul simbolic Miercurea Neagră a Agriculturii Europene, zeci de organizații profesionale, între care și Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) din România, au participat la un marș de protest în fața clădirii Berlaymont, sediul Comisiei Europene. Acțiunea s-a desfășurat simultan cu prezentarea propunerii Comisiei privind Cadrul Financiar Multianual 2028–2034, care a stârnit o undă de șoc în rândul fermierilor din întreaga Uniune Europeană.

Reducerea bugetului PAC: un risc major pentru securitatea alimentară a UE

Sub masca unui „fond unic”, noua propunere de buget vizează comasarea Pilonului II al Politicii Agricole Comune (PAC) cu fondurile de coeziune, o decizie considerată de fermieri ca fiind o renaționalizare mascată, ce va duce la pierderea caracterului comun al PAC și la dezechilibre majore între statele membre.

Organizația Copa-Cogeca, alături de organizații naționale, avertizează de luni de zile că o astfel de abordare strict contabilă a politicii agricole va duce la subfinanțarea agriculturii, afectând capacitatea fermierilor de a produce hrană sănătoasă și de calitate pentru 450 de milioane de europeni.

România – lider în mobilizare europeană

România s-a remarcat prin cel mai mare număr de semnatari ai petiției europene pentru susținerea PAC – peste 1.100 de entități românești s-au alăturat celor 7.000 din întreaga UE. Delegația română, prin Alianța pentru Agricultură și Cooperare, a transmis un mesaj ferm: “Vrem doar o PAC echitabilă, un buget decent și respect pentru mediul rural și profesioniștii săi.”

Voci din Parlamentul European: „Nu putem construi viitorul pe spatele celor mai vulnerabili”

Într-un context geopolitic tensionat și cu provocări majore în sectorul agricol, europarlamentarii români au luat poziție clară:

  • Victor Negrescu, Vicepreședinte PE: „Trebuie să menținem presiunea. Agricultura nu poate fi lăsată în urmă.”
  • Sigfried Mureșan, negociator-șef CFM: „Apărarea și competitivitatea nu trebuie finanțate în detrimentul agriculturii și coeziunii.”
  • Daniel Buda: „Alocarea propusă de 302 miliarde euro este insuficientă. Fermierii români au nevoie de resurse pentru investiții și competitivitate.”
  • Cristian Terheș: „Susținem un buget PAC de minimum 0,4% din PIB-ul UE, ajustat cu inflația.”

Florentin Bercu, vicepreședinte COGECA: „Fără fermieri, nu există securitate

Declarația-cheie a marșului a fost transmisă de Florentin Bercu:

Nu putem mânca gloanțe. Securitatea alimentară este parte din securitatea europeană. Distrugeți agricultura și niciun zid nu ne va salva.”

Cereri:

  • Menținerea bugetului PAC la cel puțin 0,4% din PIB-ul UE, ajustat cu inflația;
  • Menținerea celor doi piloni ai PAC (subvenții și investiții);
  • Refuzul comasării cu alte fonduri europene;
  • Finalizarea convergenței externe și atingerea mediei europene a subvențiilor pentru fermierii români;
  • Revizuirea alocărilor pentru Ucraina, extindere și apărare, pentru a asigura finanțarea agriculturii.

Related Posts

1 of 22