Între optimismul oficial și realitatea din teren se conturează una dintre cele mai puternice contradicții din agricultura românească actuală. Pe de o parte, Ministerul Agriculturii vorbește despre investiții, creșteri de producție și relansare. Pe de altă parte, fermierii din sectorul suin avertizează că sunt împinși spre faliment.
În cadrul prezentării bilanțului la final de mandat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a venit cu o serie de cifre menite să arate progresul sectorului: 25 de ferme de reproducție în program, dintre care 12 deja realizate, un grad de implementare de 77,29% și o producție suplimentară estimată de peste 1,5 milioane de purcei anual la finalizarea investițiilor. În plus, oficialul a susținut că producția de carne de porc ar fi crescut cu 9,2% în 2024 și ar urma să avanseze cu încă 11,3% în 2025.
În același discurs, Barbu a readus în prim-plan și miza exporturilor, inclusiv deschiderea pieței din China, sugerând că România are șansa de a-și valorifica mai bine producția în anii următori.
Privite în izolare, aceste cifre conturează imaginea unui sector în revenire. Problema apare însă atunci când sunt puse în oglindă cu realitatea economică din ferme.
Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) descrie un tablou diametral opus: ferme care produc în pierdere și care, în lipsa unor măsuri urgente, riscă să se închidă în perioada imediat următoare. Potrivit datelor din piață, prețul porcului în viu a coborât la 5–5,5 lei/kg, în timp ce costul de producție depășește 6,5 lei/kg. Cu alte cuvinte, fiecare kilogram vândut înseamnă pierdere.
Datele Observatorul Cărnii de Porc al Uniunii Europene confirmă presiunea: în primul trimestru din 2026, prețul din România este cu 17,8% mai mic decât anul trecut și cu 11,4% sub media europeană. România ajunge astfel printre cele mai ieftine piețe din UE, dar nu în avantajul producătorilor locali, ci în defavoarea lor.
Aici apare ruptura majoră: creșterea producției invocată de minister nu se traduce în profitabilitate pentru fermieri. Dimpotrivă, într-o piață dominată de importuri și dezechilibre de preț, producția suplimentară riscă să adâncească pierderile.
Dezechilibrul structural este clar: România produce aproximativ 3,3 milioane de porci anual, dar consumă echivalentul a peste 7 milioane. Diferența este acoperită prin importuri masive, estimate la peste un miliard de euro anual. În aceste condiții, fermierii locali nu concurează doar între ei, ci cu marfă mai ieftină din exterior.
În paralel, efectele pesta porcină africană continuă să apese asupra sectorului, limitând accesul pe piețele externe și crescând riscurile interne, mai ales în contextul biosecurității inegale între fermele comerciale și gospodăriile populației.
Astfel, în timp ce Florin Barbu vorbește despre ferme noi, purcei în plus și procente de creștere, fermierii spun că problema imediată este supraviețuirea de la o lună la alta. Investițiile sunt reale, dar efectele lor sunt lente. Criza de lichiditate este însă prezentă acum.
Miza exportului în China devine, în acest context, mai degrabă o promisiune strategică decât o soluție imediată. Fără stabilizarea pieței interne, fără corectarea dezechilibrelor din lanțul de valorificare și fără sprijin financiar rapid, există riscul ca România să nu mai aibă suficientă producție competitivă pentru a valorifica aceste oportunități.
Concluzia este incomodă: pe hârtie, sectorul suin crește. În realitate, el se contractă.
Iar între cele două imagini – una statistică și una economică – se joacă viitorul unei industrii care riscă să piardă nu doar bani, ci însăși capacitatea de a exista.
