NoutatiStiri Generale

UE recomandă populației să aibă provizii pentru cel puțin 72 de ore în caz de criză

UE recomandă populației să aibă provizii pentru cel puțin 72 de ore în caz de criză

Bruxelles – Comisia Europeană recomandă cetățenilor europeni să fie pregătiți pentru situații de urgență prin asigurarea unor provizii esențiale pentru cel puțin 72 de ore. Potrivit unui nou plan strategic anunțat miercuri, UE își propune să consolideze reziliența statelor membre în fața unor posibile crize, relatează TVR Info, citând Reuters.

Strategia europeană vizează riscuri precum dezastre naturale, atacuri cibernetice și crize geopolitice, inclusiv scenarii ce implică agresiuni armate asupra statelor membre. Oficialii de la Bruxelles consideră că o pregătire corespunzătoare a populației poate contribui la reducerea efectelor negative ale unor astfel de evenimente.

Familiile care trăiesc în zone inundabile ar trebui să știe ce să facă atunci când apele cresc. Sistemele de avertizare timpurie pot preveni ca regiunile afectate de incendii să piardă timp prețios„, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată în comunicatul oficial.

Noua strategie pune accent pe perfecționarea sistemelor de avertizare timpurie, garantarea continuității serviciilor esențiale – precum asistența medicală și accesul la apă potabilă – și educarea cetățenilor pentru a reacționa eficient în situații de criză.

UE recomandă populației să aibă provizii pentru cel puțin 72 de ore

Comisarul european pentru pregătire și gestionarea crizelor, Hadja Lahbib, a subliniat că deși preocupările diferă de la o țară la alta, este esențial ca toți cetățenii UE să fie gata pentru orice situație neprevăzută.

Gata pentru orice – acesta trebuie să fie noul nostru mod de viață european„, a scris Lahbib într-o postare pe platforma X.

Comisia Europeană urmează să elaboreze linii directoare pentru a ajuta populația să atingă un nivel minim de autosuficiență de 72 de ore, conform strategiei adoptate.

Într-un videoclip distribuit pe rețelele sociale, comisarul a enumerat proviziile esențiale necesare pentru o astfel de situație de urgență: alimente și apă, lanternă, baterie externă, radio, bani cash și medicamente.

Noua strategie a UE vine în contextul creșterii preocupărilor legate de securitate și stabilitate, iar autoritățile europene speră ca aceste recomandări să contribuie la protecția cetățenilor în fața unor posibile crize viitoare.

Sursa: TVR Info

Related Posts

1 of 14