Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru intervenția DR-23 – Procesare produse agricole, parte din Planul Strategic PAC 2023–2027. Documentul stabilește condițiile de finanțare pentru investițiile în unități de procesare și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene.
Potrivit AFIR, intervenția DR-23 oferă sprijin nerambursabil semnificativ pentru modernizarea și dezvoltarea industriei alimentare, cu accent pe creșterea competitivității produselor românești. Directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu, a declarat că prin această linie de finanțare instituția susține investițiile care aduc valoare adăugată produselor agricole și contribuie la consolidarea sectorului de procesare atât pentru piața internă, cât și pentru export. Sesiunea de depunere a proiectelor va avea loc în perioada 15 decembrie 2025 – 16 februarie 2026.
Sprijinul nerambursabil oferit prin DR-23 ajunge până la 10 milioane de euro pentru investițiile din sectorul panificației și până la 3 milioane de euro pentru celelalte tipuri de proiecte eligibile. Intensitatea finanțării poate ajunge la maximum 65%. Intervenția se adresează unei categorii largi de solicitanți, inclusiv microîntreprinderi, IMM-uri, întreprinderi mari, cooperative, grupuri și organizații de producători, precum și PFA, II și IF active în procesarea produselor agricole.
Grila de sprijin vizează investiții complexe, precum modernizarea sau înființarea unităților de procesare, achiziția de echipamente și linii tehnologice, dezvoltarea spațiilor de depozitare și comercializare, digitalizarea proceselor și implementarea soluțiilor de eficiență energetică. Sunt eligibile proiectele din domenii precum panificație, patiserie, morărit, cofetărie, produse zaharoase, produse fermentate și alte categorii de preparate alimentare.
Versiunea finală a Ghidului solicitantului și toate anexele aferente pot fi consultate pe site-ul AFIR, în secțiunea Finanțare – Procesare agricola – DR-23.
