Ministrul Agriculturii, între promisiuni și realitate. Fermierii apreciază eforturile, dar cer mai multă aplicare

Ministrul Agriculturii, între promisiuni și realitate. Fermierii apreciază eforturile, dar cer mai multă aplicare

București, 4 iulie 2025 – Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții organizațiilor profesionale din sectorul agroalimentar, în cadrul unei discuții-maraton de peste două ore, organizată la solicitarea acestora. Întâlnirea a vizat principalele probleme care apasă agricultura românească: de la irigații, acciza la motorină și traderii de cereale, până la subvenții, insolvență și riscuri catastrofale.

Ministrul a reiterat angajamentul guvernului pentru susținerea sectorului, anunțând că investițiile în irigații vor continua fără oprire, că bugetul Agriculturii rămâne intact, iar schemele de finanțare pentru fermieri – în special persoane juridice – vor fi extinse.

Barbu a anunțat, de asemenea, că a discutat deja cu traderii de cereale și le-a atras atenția asupra practicilor incorecte din lanțul valoric: „Trebuie să existe o împărțire corectă a veniturilor, astfel încât fermierii să nu vândă sub costul de producție.” În acest sens, a propus un mecanism prin APIA, prin care statul să devină temporar proprietar al cerealelor depozitate și să le valorifice prin licitație, oferind în schimb un preț minim garantat fermierului.

Fermierii vor reguli, nu excepții

Organizațiile profesionale au venit însă cu o listă consistentă de cerințe și probleme care necesită soluții urgente. Printre cele mai stringente:

• Continuarea urgentă a investițiilor în irigații;

• Modificarea legislației zilierilor, pentru a proteja ciobanii de sancțiuni nejustificate;

• Deblocarea sistemului informatic al APIA, care întârzie plățile;

• Sprijin pentru pășunatul corect și eliminarea tratamentului preferențial;

• Simplificarea obținerii accizei la motorină și digitalizarea mecanismului;

• Creșterea suprafeței minime eligibile APIA la 2 ha;

• Stabilirea unui contract-cadru național pentru arendă, cu valori minime și maxime, după modelul francez.

O solicitare esențială a fost realizarea unui contract-cadru de comercializare a produselor agroalimentare și crearea unui standard de calitate obligatoriu, aplicabil inclusiv produselor provenite din afara țării (Turcia, Grecia etc.).

Prețurile inputurilor – marea tăcere?

În ciuda presiunii constante resimțite de fermieri din cauza creșterii accentuate a prețurilor inputurilor agricole – de la sămânță și pesticide, până la echipamente și motorină – intervenția ministrului s-a concentrat punctual doar asupra îngrășămintelor. Acesta a precizat că în propunerea de Ordonanță de Urgență pentru plafonarea prețurilor, îngrășămintele au fost incluse. Cu toate acestea, rămâne un semn de întrebare în ceea ce privește celelalte categorii de inputuri critice, în contextul în care prețurile de valorificare a producției nu acoperă, în multe cazuri, nici măcar costurile de producție.

Neîncasarea banilor, riscul major pentru fermierii români

O problemă recurentă, semnalată de mai mulți fermieri, este neîncasarea contravalorii producției livrate. Ministrul a recomandat prudență și a sfătuit fermierii să încaseze banii „înainte ca marfa să părăsească curtea”, în special în relația cu traderii locali. Totodată, a subliniat că fermierii care doar declară terenul și îl dau în arendă altora nu vor mai fi susținuți.

Presiune pe minister: reforme în echipă și reprezentativitate reală

Florin Barbu a declarat că vor urma discuții pentru modificarea structurii de conducere a MADR, fiind vizate numirile secretarilor de stat. Obiectivul este ca echipa ministerială să colaboreze eficient cu fermierii și cooperativele, nu doar birocratic.

Ministrul a mai anunțat că, începând de săptămâna viitoare, va merge în fiecare județ și dorește să fie primit inclusiv de fermierii membri ai organizațiilor profesionale.

Măsuri legislative în lucru, dar cu termene incerte

S-a discutat despre:

• modificarea PNS (din septembrie 2025),

• elaborarea unui mecanism de compensare a pierderilor catastrofale,

• actualizarea calendarului măsurilor PNDR 2014–2020 și PNS,

• crearea unui grup de lucru cu băncile, pentru accelerarea Creditului Agricol și stabilirea unei dobânzi fixe,

• menținerea cotei reduse de TVA la animale vii și furaje (11%).

Totodată, programul „Usturoiul 2025” a fost suspendat din lipsă de cadru legal aprobat la timp și din imposibilitatea dovedirii producției. Sprijinul va fi acordat, în viitor, doar pentru produsele comercializate prin E-factura și E-transport.

Convergență externă, tratamente la semințe și o strategie pe termen lung

Organizațiile au salutat inițiativa MADR privind finalizarea convergenței externe (obținerea unei medii europene a subvenției pentru fermierii români începând cu 2028). De asemenea, au cerut revenirea la dialog cu Ministerul Sănătății și Academia Română pentru a permite în continuare utilizarea tratamentelor la semințe, acolo unde știința o permite.

Întâlnirea de la MADR a fost una cu miză mare, dar cu multe promisiuni rămase în aer. Fermierii cer soluții clare, aplicabile și rapide, iar Ministerul promite deschidere. Rămâne de văzut dacă, dincolo de bunele intenții, va exista și capacitatea de implementare coerentă, cu rezultate concrete în teren.

Exit mobile version