Bruxelles, 28 octombrie 2025 – România își consolidează poziția la nivel european în domeniul cercetării și inovării agricole, prin alegerea lui Radu Mihailov, președinte al Cooperativei BIO TOP România, în funcția de Vicepreședinte al Grupului de Lucru Cercetare și Inovare COPA-COGECA.
Reprezentarea a fost asigurată de Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), prin Radu Mihailov și Florentin Bercu (UNCSV), în cadrul reuniunii desfășurate la Bruxelles, în format fizic.
România – pe primul loc la numărul de voturi
În urma alegerilor organizate o dată la doi ani pentru funcțiile de conducere ale grupului, Radu Mihailov a obținut 75 de voturi, clasându-se pe primul loc dintre candidații pentru poziția de vicepreședinte.
Alături de el au candidat Daniel Rossi (65 de voturi) și Ambra Raggi (63 de voturi).
Această alegere reprezintă o recunoaștere a implicării României în domeniul cercetării, inovării și digitalizării agricole la nivel european, dar și o confirmare a rolului activ al Alianței pentru Agricultură și Cooperare în cadrul COPA-COGECA – cea mai importantă structură de reprezentare a fermierilor și cooperativelor din Uniunea Europeană.
Teme majore: Orizont Europa, digitalizare și sustenabilitate
Reuniunea Grupului de Lucru Cercetare și Inovare COPA-COGECA a inclus o masă rotundă dedicată programului Orizont Europa și Fondului European pentru Competitivitate, la care a participat și Orsolya Frizon-Somogy, șef adjunct de unitate în cadrul DG AGRI F.2 – Cercetare și Inovare.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate mai multe proiecte relevante pentru viitorul agriculturii europene:
• „Co-Creating the Future” – despre abordarea multi-actor și inovarea colaborativă, prezentat de Mario Béjar Fuentes (CEJA);
• „Digifarm2all” – privind digitalizarea incluzivă a fermelor prin cooperativele agroalimentare, studiu de caz din Portugalia, prezentat de Cátia Pinto (CONFRAGRI);
• „Foodture” – axat pe analiza ciclului de viață a sistemelor agricole, cu rezultate preliminare prezentate de Michele Contel (CONFAGRICOLTURA, Italia).
Poziția României la COPA-COGECA se consolidează
Prin alegerea lui Radu Mihailov, AAC deține acum trei vicepreședinții active în cadrul grupurilor de lucru COPA-COGECA:
• Liliana Piron – Plăți Directe (LAPAR),
• Alexandru Țachianu – Cereale, Oleaginoase și Proteaginoase (PRO AGRO),
• Radu Mihailov – Cercetare și Inovare (UNCSV).
Această structură unitară de reprezentare oferă României o voce puternică și coerentă în dezbaterile europene privind viitorul agriculturii și implementarea inovării la nivel de fermă.
Declarația lui Radu Mihailov: fermierii trebuie să devină co-creatori ai inovării
„În cadrul actual al PAC, competitivitatea agricultorilor europeni depinde de capacitatea noastră de a coopera, de a conecta cercetarea, cunoștințele și practica într-un ecosistem viu.
Pentru mine, contribuția nu înseamnă doar participare, ci și proiectarea în comun a viitorului.
Agricultorii și cooperativele trebuie să fie co-creatori de inovare, nu utilizatori finali pasivi”, a declarat Radu Mihailov, Vicepreședinte al Grupului de Lucru Cercetare și Inovare COPA-COGECA.
El a subliniat că în cadrul viitorului program FP10 – succesorul Orizont Europa – este esențial ca agricultorii și cooperativele să fie implicați de la stadiul de idee până la aplicarea practică a rezultatelor.
De asemenea, Mihailov a punctat importanța unui fond dedicat cercetării și inovării în agricultură și silvicultură, precum și a sinergiei cu Politica Agricolă Comună (PAC) și sistemul AKIS.
O misiune comună pentru un sector agricol competitiv și durabil
Prin participarea activă a României în structurile COPA-COGECA, se urmărește crearea unui ecosistem european de inovare agricolă, bazat pe colaborare între fermieri, cooperative, mediul academic și industrie.
Această cooperare este cheia pentru transformarea cunoștințelor în competitivitate, cooperării în forță colectivă și responsabilității sociale în durabilitate pe termen lung.














