NoutatiStiri Generale

41 de luni de secetă și profituri în scădere, semnal de alarmă pentru agricultura românească

Agricover atrage atenția asupra vulnerabilităților structurale din agricultura românească și solicită reformarea mecanismelor financiare, comerciale și publice care susțin sectorul agricol, în contextul în care fermele se confruntă cu presiuni economice tot mai mari și cu dificultăți de finanțare.

Potrivit companiei, agricultura românească a traversat în ultimii ani 41 de luni consecutive de secetă severă, iar profitul net agregat al primelor 500 de companii agricole s-a redus cu aproape 70%. Totodată, aproximativ 66% dintre companiile din agricultură operează în prezent cu capital de lucru negativ, inclusiv după un an agricol considerat mai bun.

Reprezentanții Agricover susțin că problemele generate de secetă, volatilitatea prețurilor, costurile ridicate de finanțare și blocajele de lichiditate nu mai reprezintă episoade izolate, ci vulnerabilități structurale care afectează capacitatea fermierilor de a investi și de a planifica pe termen lung.

Compania subliniază că multe ferme funcționează în continuare cu instrumente financiare construite pentru cicluri scurte, în timp ce investițiile necesare pentru modernizarea agriculturii precum irigațiile, digitalizarea, tehnologiile de precizie, depozitarea sau refacerea fertilității solului necesită finanțare pe termen lung.

În comunicat se arată că fragmentarea terenurilor și lipsa cadastrării complete reduc capacitatea fermierilor de a construi garanții solide și de a accesa finanțări adaptate investițiilor agricole. În acest context, Agricover susține necesitatea accelerării cadastrării, consolidării exploatațiilor și dezvoltării unor forme de arendă stabile.

Un alt aspect semnalat de companie vizează relațiile comerciale din sectorul agricol. Potrivit sursei citate, fermierii au nevoie de costuri predictibile și de condiții contractuale transparente încă de la începutul campaniei agricole, pentru a putea lua decizii economice sustenabile.

Agricover avertizează că mecanisme precum discounturile dificil de verificat, reducerile condiționate sau clauzele contractuale dezechilibrate pot transfera riscuri disproporționate către fermieri și pot afecta stabilitatea exploatațiilor agricole.

De asemenea, compania atrage atenția că măsurile publice adoptate în perioade de criză, precum amânările la plată sau moratoriile, trebuie construite împreună cu actorii din sector și însoțite de mecanisme clare de compensare, pentru a evita transferarea presiunii financiare către furnizori, distribuitori sau finanțatori.

În acest context, Agricover susține că agricultura trebuie tratată ca un sector strategic pentru securitatea alimentară, economia rurală și stabilitatea socială, iar politicile publice trebuie adaptate realităților economice din teren.

Agricultura României nu mai poate funcționa cu reguli construite pentru realități din trecut. Are nevoie de reguli care o fac rezilientă, finanțabilă și corect tratată”, transmite compania.

Related Posts

1 of 42