NoutatiStiri Generale

Criza îngrășămintelor și efectele Mercosur, principalele teme discutate de Tánczos Barna la Bruxelles

Viceprim-ministrul și ministrul interimar al agriculturii și dezvoltării rurale, Tánczos Barna, a condus marți, 26 mai 2026, delegația României la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit (AgriFish), desfășurată la Bruxelles, unde miniștrii agriculturii din statele membre au discutat despre provocările majore cu care se confruntă sectorul agricol european.

Principalul punct de pe agenda reuniunii a vizat aprovizionarea cu îngrășăminte și nivelul prețurilor fertilizanților în Uniunea Europeană, în contextul prezentării de către Comisia Europeană a planului de acțiune pentru fertilizanți.

În cadrul dezbaterilor, ministrul român a susținut necesitatea adoptării unor măsuri cu aplicabilitate imediată pentru sprijinirea fermierilor afectați de creșterea costurilor de producție și de efectele multiplelor crize care afectează agricultura europeană.

Discuțiile de astăzi au evidențiat faptul că agricultura europeană se confruntă cu multiple crize: creșterea costurilor de producție, alimentată de scumpirea energiei, combustibilului și îngrășămintelor, perturbările de pe piața laptelui și fenomenele climatice extreme, în special seceta, toate acestea punând la încercare fermierii și competitivitatea agriculturii europene. Este clar că agricultorii au nevoie de sprijin și de măsuri cu aplicabilitate imediată. România face eforturi considerabile pentru a salva producția de îngrășăminte autohtonă. Planul de acțiune pentru fertilizanți este absolut necesar; trebuie să vedem însă și aplicarea urgentă a acestuia, cu alocări semnificative din rezerva de criză. Nu este suficient să utilizăm doar bugetele naționale, fiind nevoie și de o finanțare europeană adecvată”, a declarat Tánczos Barna.

În intervenția sa, ministrul a atras atenția și asupra dificultăților cu care se confruntă agricultura românească în sectoarele vegetal, suin, al laptelui și ovin, subliniind totodată necesitatea monitorizării atente a implementării Acordului interimar UE–Mercosur.

Potrivit oficialului român, efectele importurilor generate de acord pot afecta disproporționat anumite state membre vulnerabile, inclusiv România, în special în sectorul zootehnic.

Evaluarea impactului acordului Mercosur trebuie realizată și la nivelul piețelor naționale, având în vedere că efectele importurilor pot fi concentrate și pot afecta în mod disproporționat anumite state vulnerabile. UE trebuie să acționeze astfel încât niciun stat membru să nu fie lăsat să suporte individual efectele negative generate. Măsurile de salvgardare trebuie să fie aplicabile cu celeritate și să protejeze interesele fiecărui stat membru, atunci când este necesară intervenția”, a afirmat ministrul interimar al Agriculturii în cadrul reuniunii AgriFish.

În cadrul reuniunii, România, alături de alte state membre, a solicitat Comisiei Europene mobilizarea imediată a rezervei agricole pentru sprijinirea fermierilor afectați de criza laptelui la nivel european și de fenomenele climatice extreme.

Pe agenda Consiliului Agricultură și Pescuit s-au aflat și alte teme importante pentru sectorul agricol european, printre care solicitarea mai multor state membre, inclusiv România, privind eliminarea cormoranului de pe lista speciilor protejate, în contextul impactului asupra sectorului piscicol.

Miniștrii au discutat, de asemenea, despre regula N+2 în cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027, etichetarea originii produselor alimentare și gestionarea durabilă a pădurilor.

Related Posts

1 of 42