România își reafirmă poziția în favoarea unei Politici Agricole Comune (PAC) solide și adaptate nevoilor reale ale fermierilor, în contextul negocierilor pentru viitorul Cadru Financiar Multianual post-2027. Mesajul a fost transmis de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în cadrul unei întrevederi desfășurate la Palatul Victoria, alături de premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru buget, Piotr Serafin.
România a beneficiat de 20 de miliarde de euro în perioada 2021–2027
În actualul exercițiu bugetar, România a primit aproximativ 20 de miliarde de euro prin Politica Agricolă Comună:
- 13,3 miliarde de euro au fost direcționați către plăți directe pentru fermieri
- 6,7 miliarde de euro au sprijinit proiectele de dezvoltare rurală
Ministrul Florin Barbu a evidențiat importanța menținerii acestui nivel de finanțare și după 2027, pentru a asigura continuitatea sprijinului acordat fermierilor, dar și reziliența lanțurilor agroalimentare la nivel european.
„Avem nevoie de o Politică Agricolă Comună care să sprijine veniturile fermierilor, să răspundă provocărilor climatice și să contribuie la dezvoltarea durabilă a zonelor rurale. Este crucial să păstrăm un buget consistent și reguli mai simple pentru accesarea fondurilor,” a declarat ministrul Barbu.
Mai puțină birocrație, mai mult sprijin pentru producție și inovare
Florin Barbu a pledat pentru un cadru de finanțare mai flexibil, care să reducă povara administrativă pentru fermieri și să încurajeze investițiile în tehnologie agricolă, adaptare climatică și inovație în ferme.
Întâlnirea de la Palatul Victoria este parte a unui proces mai amplu de consultări europene privind viitorul buget al Uniunii Europene, în care România susține cu fermitate menținerea agriculturii ca prioritate strategică.